Conform Art. 9 (1) din Normele tehnice și sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare și nivelul fondului de garantare, aprobate prin HGR nr. 741/2016, în vederea obținerii avizului Consiliului Local al comunei Gemenele, prestatorul de servicii funerare întocmește un dosar care să conțină:
1. documentele care atestă faptul că personalul angajat cu atribuții în prestarea de servicii funerare, pregătirea cadavrului și efectuarea de îngrijiri mortuare are competențele specifice necesare, conform Normelor tehnice și sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare și nivelul fondului de garantare. Se exceptează de la cerința de competență specifică persoanele care lucrează în contabilitate, agenți de marketing, șoferi, persoane care execută/decorează monumente funerare sau comercializează obiecte funerare;
2. dovada că prestatorul de servicii funerare are cel puțin 3 angajați, astfel:
– un tanatopractor cu diploma de absolvire a programului de formare teoretică și practică în urma căruia a obținut dreptul de liberă practică, în conformitate cu Normele tehnice și sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare și nivelul fondului de garantare, angajat cu contract de muncă, cu dreptul de a completa și semna certificatul de îmbălsămare;
– minimum 2 persoane angajate cu normă întreagă, cu atribuții în efectuarea transportului decedatului.
3. nu are datorii restante la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul local și are constituit fondul de garantare;
4. dovada deținerii spațiului corespunzător pentru desfășurarea obiectului de activitate, respectiv copie a autorizației sanitare de funcționare emise de direcția de sănătate publică județeană Brăila.
Avizul consiliului local poate fi retras în cazul în care se constată nerespectarea condițiilor inițiale care au stat la baza obținerii avizului Consiliului Local al comunei Gemenele.



